Politically correct

Cel mai greu lucru pe care esti nevoit sa il faci in Marea Britanie este sa fii ,, politically correct". Adica atunci cand esti in autobuz, trecand printr-un cartier care nu mai pare de mult parte din Europa iar in aglomeratie, niste copii pakistanezi te calca in repetate randuri pe picioare si pe nervi, trebuie sa privesti sec pe geam si sa te bucuri cu sinceritate de fetele "multiculturalismului". Asa se numeste si o materie pe care o am in primul semestru din anul 2. In fiecare saptamana, profesoara ne explica minunile globalizarii si oportunitatile infinite de explorare a "celuilat".

Mi se pare foarte greu sa nu fiu rasista. Sunt si nu sunt. Pe de o parte este in firea mea sa ma imprietenesc cu oricine si sa accept umanitatea in toate culorile ei iar pe de alta parte sunt o europocentrista convinsa.
Una dintre ideile propovaduite la curs si in Mare Britanie, in general, este ca o data ce anumite comunitati au migrat si s-au dezvoltat intre granitele unui stat vestic, este normal ca acestea sa primeasca aceleasi drepturi ca si populatia majoritara. Ce este insa cetatenia? Mai este loc de suprapunere a cetateniei cu nationalitatea?
In momentul in care treci Canalul si ajungi pe pamantul englez, iti dai seama ca oamenii de aici traiesc in alta paradigma. Este ca si cum s-ar afla in viitorul Europei dar nu neaparat inaintea ei. Aici, lupta este de integrare si de mentinere in lucru a fiecarei rotite dintr-un mare sistem.
Incerc sa imi imaginez reactia bunicii mele in momentul in care s-ar anunta ca minoritatea "rroma" va avea emisiuni proprii pe toate televiziunile...
In mod evident, in Romania se discuta in aceiasi termeni ca in sec al 18-lea - un stat, o natiune-. Dar este oare bine asa? Mai e loc de diferentiere in post-modernitate? Un sistem, atunci cand este creat, depinde de niste parametrii. In Anglia, acestia s-au schimbat foarte repede datorita (sau poate din cauza) evenimentelor istorice si au determinat sistemul sa se autoevalueze si sa caute conditii noi de functionare. Romania traieste in trecutul romantic european, ale carui baluri si poeme visatoare nu se mai potrivesc cu lumea portilor deschise...mai ales spre vest.
Cred ca cel mai mult vom lupta cu mandria. Mandria de a avea un steag, de a simti o lacrima cand auzi un colind de Craciun sau de a vedea mai multe biserici decat maluri in oras. Intrebarea este cum pastrezi simbolurile proprii tie si cum le integrezi pe ale lor astfel incat sa eviti conflictele?
Cand o sa mai cresc, am sa revin asupra acestei intrebari si in functie de unde sunt in acel moment, am sa dau un raspuns pentru cei care citesc aici. Pentru mine il mai patrez inca.