You have rock music in Romania???!!!

Cum am tot studiat despre cultura, nationalitate si imaginea unei tari prin media, mi-am amintit de o intamplare foarte amuzanta din Finlanda.

Eram acu' cateva luni intr-un bar de gotic in Helsinki si sprijineam o sticla de bere impreuna cu prietenul meu. In jurul nostru, rockeri in diferite stadii de ebrietate si variatiuni ale pozitiei verticale, traiau cu intensitate muzica. Spre deosebire de alte locuri, barul asta nu avea un dj ci un tonomat unde puteai asculta trupa preferata contra sumei de 3 euro. Dupa ce ne-am scormonit prin buzunare dupa cateva monede, m-am dus catre tonomat si am selectat Sisters of Mercy.

In aproximativ 10 minute, am auzit primele acorduri ale piesei si atat eu cat si pritenul meu am inchis ochii si ne-am cufundut in canapeaua din bar. Deodata insa, cineva ne tulbura momentul si intra in vorba cu noi. "This song is amasing, man" spuse un finalandez aflat intr-o avansata stare de ebrietate. "We know" i-am raspuns " we asked for it". Deja ii intrasem in gratii tipului si deja venea mai aproape de noi pe canapea. " So, where are u guys from?" Noi i-am raspuns in cor "Romania".

E greu de descris si de masurat mirarea omului cand a auzit numele tarii. A urmat apoi marea vorba " You know about rock music in Romania???. i thought you were soviets".

Nici acum nu stiu ce as putea sa raspund la intrebarea omului...

despre Mioritza?

Ieri am luat parte la o discutie foarte interesanta despre nationalim la seminarul pentru "European Nationalism, 1600 to present". Dezbaterea a pornit de la gasirea unei definitii pentru termenul "nationalism" dar intr-un final am ajuns sa discutam si despre Europa de Est si cum a evoluat mentalitatea colectiva in raport cu ceea ce intelectualli fiecarei tari au convenit ca este specific pentru "natzia" lor.

Una dintre teorii sustine faptul ca exista un fel de tipar pe care natziunile il urmeaza atunci cand actioneaza sau reactioneaza la faptele istorice. Cu alte cuvinte, potrivit baladelor germane, ar fi trebuit sa ne asteptam la formarea natzionalismului extrem in Germania..o explicatie destul de facila dar demna de luat in calcul.

Oricum, teoria m-a dus cu gandul la orele pe care mi le-am dedicat citind si descifrand balada Mioritza in liceu. De multe ori m-am intrebat daca atitudinea ciobanului in fatza mortii este un act de lasitate sau de supunere in fata lui Dumnezeu si a sortii avand in vedere ca religia ortodoxa nu a promovat acelasi simtz civic pe care l-a impus crestinismul in vestul si centrul Europei.( de aici si diferentza intre nationalismul occidental civic si cel etnic din est).

Mie imi place sa cred, deci nu am (inca) argumente solide, ca supunerea nu a venit din lasitate pentru ca astfel ar trebui sa demontez imaginea mea pozitiva despre tzarishoara mea iubita.

Apoi, cine stabileste ce balada este tipica pentru un popor? Sau poate ca la vremea alegerii acestei balade, supunerea era o virtute pentru cei care vroiau sa construiasca un caracter natzional pornind de la tiparul vestic dar in dezacord cu el....

Destul de multe intrebari in capul meu. Oare cum o fisa nu iti pese de tzara ta. care o fi varianta cool pentru cineva de varsta mea?

-precizez ca ceea ce am scris este o simpla meditatie dupa o noapte dormita prost, nu o lucrare filosofica.

semirecenzie de carte

De foarte mult timp ma rodea faptul ca nu imi place arta moderna( sau o mare parte din ea) si aveam un soi de jena s-o recunosc;
O inteleg, ii pricep si rostul si recunosc si sclipirea celui care a creat-o; dar o detest..
Am primit anul trecut de la Iuliana o carte care se numeste "Un roman sentimental", scrisa de Alain Robbe-Grillet. In mediile culte departe de cei ca mine care asculta muzica "cu porcul la protzap"(cod pentru influentze medievalo-romantico-europene, tot de la Iuliana) acestei carti i se zice "roman modern" sau "basm pentru adulti". Eu m-am hotarat sa ii spun " pornografie cu de-a sila".
Curajul de a o critica si in afara mintii mele mi-a venit in urma unei alte lecturi, de aceasta data mult mai placuta si mai cu folos, un fel de jurnal al lui Paler. El se ferea sa critice cartea lui Robbe-Grillet dar admitea ca prefera oricand un romancier clasic rus. M-am simtit usurata sa citesc asta mai ales ca eu inca prefer sa port rochie si nu pantaloni.
Cartea are totusi un merit. Desi antipatica, este foarte desteapta. Dupa ce citesti cateva pagini si incepi sa rosesti si apoi sa transpiri iti dai seama (prea tarziu) ce ti-ai permis sa gandesti si mai ales sa simti. In final nu poti decat sa te inclini in fatza autorului care ti-a demonstrat ca esti pana la urma doar un animal( ceea ce freud probabil a simtit mai inainte de a gandi). Dar faptul ca recunosc nesilita ca din simplu instinct port fusta si imi las parul lung imi permite sa resping demonstratia practica a autorului francez si sa aleg sentimentul clasic si nu frivolitatea bruta a propriului meu timp.
Raman la parerea ca cine nu poate face arta clasica face arta moderna.
Sa nu uit sa recitesc textul asta peste un an. poate intre timp invatz sa port si pantaloni.

despre nebunie (a mea sau in general)

Am fost nevoita recent sa imi redefinesc mie ideea de nebunie.

"Atunci cand avea 6 ani, A se plimba toata ziua prin gradina parintilor ei. Parea sa-i priasca statul la tzara, aerul (inca) nepoluat de istorie si mai ales culesul florilor, pe care le rupea greu, uneori chiar le smulgea cu tot cu pamant pentru a-si face o coronitza. Vorbea foarte des cu plantele si se apleca tot timpul sa le miroasa. Parintii si vecinii erau incantati de fetitza si de grija pe care aceasta o arata pentru natura. " Ce copil bun" ziceau cu totii. Vecinii chiar adaugau ca este evident ca familia fetitzei i-a insuflat un bun simtz sanatos.
La 16 ani, A mergea in continuarea cat de des putea in gradina si culegea flori pe care le punea(fara meticulozitatea de gospodina, tipica fetelor tinere care de la o varsta vor sa impresioneze prin talente "feminine") pe masa de pe terasa. Dar inainte de a le culege, A avea grija sa se aplece asupra lor asa cum invatzase recent sa faca si cu cartile si sa le miroasa indelung. Parintii nu mai aveau timp de facut observatii; deja o vazusera crescand drept in sus. Vecinii in schimb schimbau priviri in spatele gardului." Un pic rasfatzata fata asta. Sta si culege flori. Am auzit ca trebuie s-o mediteze la matematica"
La 26 de ani, A. era la a treia facultate. Pe primele doua nu reusise sa le termine fiindca nu gasise inca motivatia sa creada ceea ce ii spuneau profesorii. Acum facea istorie si ii aparusera cearcane. Statea in gradina cu un pulovar gros in jurul talei( de, de la o varsta trebuie sa te gandesti si la viitor) si incerca sa adulmece iarba din jur; dar era din ce in ce mai greu. Cand A era mica, iarba miroasea a iarba. Acum insa, mirosea a chimicale venite de la cativa kilometri departare, acolo unde recent se inchisese un combinat cumparat ilegal dupa ce se trecuse la un regim politic care la randul lui inlocuise un alt regim, impus prin fortza cu multi ani in urma.
Cateodata informatia o dobora pe A care, in semn de protest si apoi ca simplu refugiu, isi arcuia colturile gurii si inspira adanc in timp ce imbratisa unul dintre copacii pusi de ea impreuna cu tatal ei. "A innebunit de tanara, saraca" ziceau vecinii. "

ce am visat azi noapte

Era o zi galbena si atat de calduroasa incat zgomotul ramanea undeva in fundal si cerul se scurgea peste mine. eram intr-una dintre plimbarile mele zilnice, un fel de mars de recunoastere a mosiei si eram insotita ca de obicei de cei doi caini ai mei. M-am uitat in sus fiindca intotdeauna am simtit ce cerul de deasupra gradinii mele imi apartine tot mie.
Se intunecase brusc. O nava spatiala se rotea amenintator undeva la cativa metri desupra casei mele. Si totusi nu-mi era teama fiindca citisem in adolescenta ca daca o civilizatie este indeajuns de avansata atunci in mod clar reprezentatii sai sunt pasnici. Asteptam deci un semnal.
O trapa s-a deschis in scurt timp si sub forma unor fascicule de lumina au coborat doi indivizi care nu aratau deloc asa cum vazusem mereu in filmele sf americane. Nu erau nici pitici , nici verzi ci aratau intocmai ca niste oameni; un barbat si o femeie. M-a frapat insa portul lor care imi era oarecum familiar; il intalneam zilnic in tzara mea. Un mozaic de materiale lucioase peste care atarnau multe podoabe de aur.Straluceau ca niste stele intr-adevar.
"Buna ziua" imi spuse femeia pe limba mea. " Am venit si noi la picnic". Apoi au inceput sa se instaleze comod in curtea mea. Foarte nepoliticos dar nu avea nici un sens sa le spun sa plece. Stiam exact cine sunt si eram suparata ca atatia savanti se inselaseara cand emisesera teoriile despre evolutia civilizatiilor. Cine spune ca daca avansam tehnologic, nu or sa conduca navele spatiale tot cei "inlantzuiti" de straluciri stravezii?

despre copilul meu

Stateam in fata oglinzii, pe jumatate in intuneric si pe jumatate intoarsa, ca si cum nu as fi indraznit inca sa admir noua parte care crestea pe corpul meu. In camera era un aer umed si imi inchipuiam cum sub toata padurea de umbre ascutite care se tot intindeau catre usa intredeschisa creste o patura groasa de mushi sau mucegai. Nu mi-a placut niciodata sa am grija de plante dar le-am admirat cand am invatat ca pot sa apara si singure acolo unde gasesc motiv sa creasca. Iar acum eram exact ca ele. Prinsesem radacini si eram sigura ca atunci cand o sa-mi cada si ultima frunza au sa creasca unele tinere in primavara urmatoare.
Mi-am intors capul catre usa din stanga mea. Ma deranja fiindca scartaia atunci cand in casa era curent si se misca in voie. Apoi zgomotul se amesteca cu trantitul altor usi din casa si cu muzica la radio sau cu cu clinchetul paharelor puse fara grija inapoi in dulapul de deasupra chiuvetei din bucatarie. Era multa miscare prin casa dar nu atat de multa cat in mine. Am privit iar in oglinda iar pantecele meu era si mai mare decat fusese cu cateva minute in urma. Parca nu mai avea rabdare. Mi-era teama ca nu cumva asta sa nu insemne ca de fapt eu nu mai am timp si usa sa se inchida de tot din cauza curentului.
Trebuia sa invat repede sa iubesc partea asta noua a mea. Imi fusese destul de greu de-a lungul timpului sa iubesc anumite bucati din mine dar de data asta se anunta a fi mai usor. Forma noua era una sferica , perfecta. Se misca si avea un ritm propriu.
M-am luat in brate si m-am tinut strans dar cu drag. Mi-am lasat capul pe propriul umar ca sa pot sa-mi ascult inima. Era un obicei mai vechi de-al meu. Si oricum, nu mai eu stiam cand bate fiindca imi cautam cu grija motive s-o pornesc. Acum inca n-o mai puteam controla. Imi trecea prin vene un tren vechi cu abur. Il simteam urcand prin maini si apoi inconjurandu-mi pieptul, incalzindu-ma in acelasi timp. Intotdeauna mi-au placut trenurile vechi cu abur. Inca de cand eram mica mi-am inchipui cum pentru deschiderea usilor sale ar fi fost nevoie de mana puternica de barbat si nu de simplul apasat de buton asa cum se intampla la trenurile noi.
O combinatie ciudata. Fierul greu si cald care se tot plimba prin mine si verdele crud care se tot intindea pe peretele din partea mea, acoperindu-mi fereastra. Si mai e si lumina de la becul din camera alaturata.
Iar creste. Il vad in oglinda. Deja mi s-au rupt hainele fiindca e mai mare decat anticipam ca va fi. In curand voi atarna eu de el. Incerc sa-l cuprind si sa-l protezej dar e deja prea mare pentru a mai putea fi imbratisat doar de mine. Ideea de a-l imparti ma face foarte geloasa. Fierb deja si simt deja cum mi se preling lacrimile pe obraji alergand cu furie ca niste rauri si cautandu-si o matca comuna. S-au prelins pana pe palmele care deja nu mai suporta greutatea pantecelor. Acum simt o umezeala familiara si furnicaturi in degete. Lacrimile au fost absorbite sub unghii iar acestea s-au transformat in ramuri subtiri care au inceput sa creasca si sa infasoare partea mea noua. Si pe masura ce creasteau, eu ma micsoram si simteam cum inima mea isi trimite bataile catre ghemul verde care se marea in fata ochilor mei.

Fetele din clubul de rock

Acum cateva seri am iesit intr-un club. Nu conteaza care fiindca de data asta vreau sa comentez putin oamenii de acolo si, mai ales, fetele.
La un moment dat eram singura la masa si ma uitam in jur. erau multe grupuri de cate 2 sau 3 fete, toate in jurul unei sticle de bere sau de ceva mai tare si ,de asemenea, toate negandu-mi mie dreptul la aer curat. Atunci am inceput sa ma amuz fiindca mi le-am imaginat pe toate inapoi in timp cu vreo 200 de ani, imbracate in vii si acoperite de naframe albe, stand, daca asta ar fi fost posibil in acele vremuri, in birtul satului.
E ciudat cum imaginatia mea le-a facut brusc frumoase pe toate fetele de acolo, feminine si neinconjurate de fum si fumuri.
In visele mele, fetele poarta intotdeauna rochii sau fuste iar baietii au curaj sa priveasca de sus.
In club, fetele poarta pantaloni si esarfe groase in jurul gatului.Miscarile capului sunt rigide si ele se uita rece la mine.
Eu imi port cartile citite in suflet fiindca ele sunt patul in care dorm; nu vreau sa-mi impart patul cu toata lumea.
Fetele din club si-au propus sa si le intipareasca numai pe fatza. Mie mi se pare ca s-a cam intins cerneala si s-au uratit pe parcurs...Ma gandesc, cu mintea mea care imi zice mereu sa port fusta, poate ar trebui sa le dau niste fond de ten sa tempereze toata cerneala aia.