despre copilul meu

Stateam in fata oglinzii, pe jumatate in intuneric si pe jumatate intoarsa, ca si cum nu as fi indraznit inca sa admir noua parte care crestea pe corpul meu. In camera era un aer umed si imi inchipuiam cum sub toata padurea de umbre ascutite care se tot intindeau catre usa intredeschisa creste o patura groasa de mushi sau mucegai. Nu mi-a placut niciodata sa am grija de plante dar le-am admirat cand am invatat ca pot sa apara si singure acolo unde gasesc motiv sa creasca. Iar acum eram exact ca ele. Prinsesem radacini si eram sigura ca atunci cand o sa-mi cada si ultima frunza au sa creasca unele tinere in primavara urmatoare.
Mi-am intors capul catre usa din stanga mea. Ma deranja fiindca scartaia atunci cand in casa era curent si se misca in voie. Apoi zgomotul se amesteca cu trantitul altor usi din casa si cu muzica la radio sau cu cu clinchetul paharelor puse fara grija inapoi in dulapul de deasupra chiuvetei din bucatarie. Era multa miscare prin casa dar nu atat de multa cat in mine. Am privit iar in oglinda iar pantecele meu era si mai mare decat fusese cu cateva minute in urma. Parca nu mai avea rabdare. Mi-era teama ca nu cumva asta sa nu insemne ca de fapt eu nu mai am timp si usa sa se inchida de tot din cauza curentului.
Trebuia sa invat repede sa iubesc partea asta noua a mea. Imi fusese destul de greu de-a lungul timpului sa iubesc anumite bucati din mine dar de data asta se anunta a fi mai usor. Forma noua era una sferica , perfecta. Se misca si avea un ritm propriu.
M-am luat in brate si m-am tinut strans dar cu drag. Mi-am lasat capul pe propriul umar ca sa pot sa-mi ascult inima. Era un obicei mai vechi de-al meu. Si oricum, nu mai eu stiam cand bate fiindca imi cautam cu grija motive s-o pornesc. Acum inca n-o mai puteam controla. Imi trecea prin vene un tren vechi cu abur. Il simteam urcand prin maini si apoi inconjurandu-mi pieptul, incalzindu-ma in acelasi timp. Intotdeauna mi-au placut trenurile vechi cu abur. Inca de cand eram mica mi-am inchipui cum pentru deschiderea usilor sale ar fi fost nevoie de mana puternica de barbat si nu de simplul apasat de buton asa cum se intampla la trenurile noi.
O combinatie ciudata. Fierul greu si cald care se tot plimba prin mine si verdele crud care se tot intindea pe peretele din partea mea, acoperindu-mi fereastra. Si mai e si lumina de la becul din camera alaturata.
Iar creste. Il vad in oglinda. Deja mi s-au rupt hainele fiindca e mai mare decat anticipam ca va fi. In curand voi atarna eu de el. Incerc sa-l cuprind si sa-l protezej dar e deja prea mare pentru a mai putea fi imbratisat doar de mine. Ideea de a-l imparti ma face foarte geloasa. Fierb deja si simt deja cum mi se preling lacrimile pe obraji alergand cu furie ca niste rauri si cautandu-si o matca comuna. S-au prelins pana pe palmele care deja nu mai suporta greutatea pantecelor. Acum simt o umezeala familiara si furnicaturi in degete. Lacrimile au fost absorbite sub unghii iar acestea s-au transformat in ramuri subtiri care au inceput sa creasca si sa infasoare partea mea noua. Si pe masura ce creasteau, eu ma micsoram si simteam cum inima mea isi trimite bataile catre ghemul verde care se marea in fata ochilor mei.