semirecenzie de carte

De foarte mult timp ma rodea faptul ca nu imi place arta moderna( sau o mare parte din ea) si aveam un soi de jena s-o recunosc;
O inteleg, ii pricep si rostul si recunosc si sclipirea celui care a creat-o; dar o detest..
Am primit anul trecut de la Iuliana o carte care se numeste "Un roman sentimental", scrisa de Alain Robbe-Grillet. In mediile culte departe de cei ca mine care asculta muzica "cu porcul la protzap"(cod pentru influentze medievalo-romantico-europene, tot de la Iuliana) acestei carti i se zice "roman modern" sau "basm pentru adulti". Eu m-am hotarat sa ii spun " pornografie cu de-a sila".
Curajul de a o critica si in afara mintii mele mi-a venit in urma unei alte lecturi, de aceasta data mult mai placuta si mai cu folos, un fel de jurnal al lui Paler. El se ferea sa critice cartea lui Robbe-Grillet dar admitea ca prefera oricand un romancier clasic rus. M-am simtit usurata sa citesc asta mai ales ca eu inca prefer sa port rochie si nu pantaloni.
Cartea are totusi un merit. Desi antipatica, este foarte desteapta. Dupa ce citesti cateva pagini si incepi sa rosesti si apoi sa transpiri iti dai seama (prea tarziu) ce ti-ai permis sa gandesti si mai ales sa simti. In final nu poti decat sa te inclini in fatza autorului care ti-a demonstrat ca esti pana la urma doar un animal( ceea ce freud probabil a simtit mai inainte de a gandi). Dar faptul ca recunosc nesilita ca din simplu instinct port fusta si imi las parul lung imi permite sa resping demonstratia practica a autorului francez si sa aleg sentimentul clasic si nu frivolitatea bruta a propriului meu timp.
Raman la parerea ca cine nu poate face arta clasica face arta moderna.
Sa nu uit sa recitesc textul asta peste un an. poate intre timp invatz sa port si pantaloni.

despre nebunie (a mea sau in general)

Am fost nevoita recent sa imi redefinesc mie ideea de nebunie.

"Atunci cand avea 6 ani, A se plimba toata ziua prin gradina parintilor ei. Parea sa-i priasca statul la tzara, aerul (inca) nepoluat de istorie si mai ales culesul florilor, pe care le rupea greu, uneori chiar le smulgea cu tot cu pamant pentru a-si face o coronitza. Vorbea foarte des cu plantele si se apleca tot timpul sa le miroasa. Parintii si vecinii erau incantati de fetitza si de grija pe care aceasta o arata pentru natura. " Ce copil bun" ziceau cu totii. Vecinii chiar adaugau ca este evident ca familia fetitzei i-a insuflat un bun simtz sanatos.
La 16 ani, A mergea in continuarea cat de des putea in gradina si culegea flori pe care le punea(fara meticulozitatea de gospodina, tipica fetelor tinere care de la o varsta vor sa impresioneze prin talente "feminine") pe masa de pe terasa. Dar inainte de a le culege, A avea grija sa se aplece asupra lor asa cum invatzase recent sa faca si cu cartile si sa le miroasa indelung. Parintii nu mai aveau timp de facut observatii; deja o vazusera crescand drept in sus. Vecinii in schimb schimbau priviri in spatele gardului." Un pic rasfatzata fata asta. Sta si culege flori. Am auzit ca trebuie s-o mediteze la matematica"
La 26 de ani, A. era la a treia facultate. Pe primele doua nu reusise sa le termine fiindca nu gasise inca motivatia sa creada ceea ce ii spuneau profesorii. Acum facea istorie si ii aparusera cearcane. Statea in gradina cu un pulovar gros in jurul talei( de, de la o varsta trebuie sa te gandesti si la viitor) si incerca sa adulmece iarba din jur; dar era din ce in ce mai greu. Cand A era mica, iarba miroasea a iarba. Acum insa, mirosea a chimicale venite de la cativa kilometri departare, acolo unde recent se inchisese un combinat cumparat ilegal dupa ce se trecuse la un regim politic care la randul lui inlocuise un alt regim, impus prin fortza cu multi ani in urma.
Cateodata informatia o dobora pe A care, in semn de protest si apoi ca simplu refugiu, isi arcuia colturile gurii si inspira adanc in timp ce imbratisa unul dintre copacii pusi de ea impreuna cu tatal ei. "A innebunit de tanara, saraca" ziceau vecinii. "